Olive Penderghast (EMMA STONE) era o liceană americană tipică, până la un moment dat când s-a hotărât să devină A-tipică.

Ce trebuie să facă o fată obişnuită, când cea mai bună prietenă a ei, Rhiannon (ALY MICHALKA), care e extrem de curioasă, vrea să afle toate veştile şi detaliile despre week-end-ul petrecut de Olive, iar ea n-ar avea ce să-i spună pentru că totul a fost plictisitor şi n-ar avea cu ce să se laude? N-ar putea Olive, care e deocamdată o anonimă şi o mediocră, să trântească o minciună nevinovată, care să-i aducă în schimb magia râvnită de orice adolescent: popularitatea?

Unele veşti însă nu pot rămâne secrete, mai ales dacă Marianne (AMANDA BYNES), un fel de „radio-şanţ” al şcolii Ojai High School, trage cu urechea la ceea ce spune Olive. În curând, zvonurile exagerate despre promiscuitatea lui Olive se întind în toată şcoala.

În câteva minute, elevii se aruncă pe Twitter, şi pe Facebook ca să comenteze aşa zisele indiscreţii ale lui Olive. Deşi nu este genul de notorietate pe care şi l-ar fi dorit, Olive decide să nu nege zvonurile, pentru că acum a ajuns în sfârşit în centrul atenţiei. Ba chiar le îmbrăţişează, începând să joace rolul pe care şi l-a asumat, prin adoptarea unui look sexy şi a unei atitudini ofensive. În definitiv, ea ştie care e adevărul, iar părinţii ei, (STANLEY TUCCI, PATRICIA CLARKSON), care n-o judecă niciodată, au încredere în ea. Aşa încât nu i se pare că ar face vreun rău cuiva, nu-i aşa?

Profesorul ei de engleză, Mr. Griffith (THOMAS HADEN CHURCH) simte nevoia să-şi exprime preocuparea, în timp ce soţia lui, consilieră şcolară (LISA KUDROW), se oferă să-i dea sfaturi şi s-o protejeze. Dar Olive se simte bine în lumina reflectoarelor, găsind chiar o utilitate pentru noua ei reputaţie, aceea de a-i ajuta pe colegii ei cu probleme, dintre care face parte şi Brandon (DAN BYRD), care se simte nedreptăţit de colegii lui.

Pe măsură ce povestea scornită de ea începe să ia amploare, Olive nu se poate stăpâni să nu se identifice cu personajul literar Hester Prynne, din “The Scarlet Letter,” o carte pe care tocmai o studiază la clasă cu domnul Griffith.

Dar când Olive începe să piardă controlul asupra zvonurilor deocheate, ea descoperă că nu e uşor deloc să stingi focul pe care l-ai aprins. Dacă nu va reuşi să clarifice lucrurile, viaţa altora va avea de suferit.

Screen Gems prezintă, Păcătoasa, cu Emma Stone. Filmul este regizat de Will Gluck (Fired Up) după un scenariu de Bert V. Royal. În film mai apar Penn Badgley, Amanda Bynes, Thomas Haden Church, Patricia Clarkson, Cam Gigandet, Lisa Kudrow, Malcolm McDowell, Aly Michalka, şi Stanley Tucci. Producţia îi aparţine lui Zanne Devine (Mardi Gras). Directorul de imagine este Michael Grady. Scenografia e semnată de Marcia Hinds, montajul de Susan Littenberg. Muzica îi aparţine lui Wende Crowley. Designer-ul de Costume este Mynka Draper.