Consolele de jocuri se vând bine, PlayStation 3 fiind un fel de rege neîncoronat pe acest segment. Sony Computer Entertainment a anunțat că a depășit cifra de 70 de milioane de unităţi PlayStation 3, livrate la nivel mondial.
Consola PlayStation 3 (PS3) a fost lansată în anul 2006 iar de atunci a suferit o serie de modificări importante. Odată cu hardwareul, Sony a lansat și PlayStation Network, portal ce oferă suport pentru jocuri. Posesorii de console PlayStation 3 au acces la peste 170.000 de titluri, din care 57.000 sunt jocuri.
Nu numai consolele se vând bine ci și jocurile. Sony a anunțat, de asemenea, că vânzările de aplicații au crescut. Jocurile cele mai apreciate de public sunt Assassin’s Creed III (Ubisoft Entertainment) și FIFA 13(Electronic Arts).
Sursa: pcnews.ro