O sursă de energie suplimentară este întotdeauna binevenită pentru cei care ies din confortul orașului. O plimbare la munte sau într-o zonă în care electricitatea nu ne este la îndemână, ne poate lăsa fără telefon mobil, player, GPS, tabletă sau orice alt dispozitiv portabil pe care îl avem cu noi.
Kiwi-Bird i2500/a2500 este o baterie externă compactă, suficient de puternică și accesibilă majorității utilizatorilor de telefoane. Designul miniatural permite purtarea ei în buzunar ca la nevoie să reîncărce bateria telefonului cel puțin o dată.
Produsul include conectorul microUSB sau iPhone (3G-4S) în funcție de model. Cu o capacitate de 2500 mAh și la un preț de 99 de lei (inclusiv TVA), bateria Kiwi-Bird completează gama de baterii externe oferite de FunGadgets.ro.
“Primele modele importate prin 2010 aveau mini-panou solar, lucru care ni s-a părut o idee excelentă în acel moment. Totuși, după o perioadă de timp, ne-am dat seama că eficiența panoului este atât de scăzută încat este aproape inutil. Am renunțat complet la el în acel moment și ne-am concentrat pe ergonomie. Dar nu am renunțat la ideea de a-ți putea încărca bateria, oriunde, oricând dar nu oricum, ci folosind energia solară. E pur și simplu prea tentantă. Testăm chiar acum un produs nou, care, sperăm noi, va face ceea ce bateriile cu panou solar nu reușeau.”, a declarat Valentin Haicu, directorul general al VHCI Business Development, operatorul magazinului online FunGadgets.ro.
FunGadgets.ro a fost printre primele magazine online care au oferit utilizatorilor mobili astfel de baterii adiționale. Acest segment de produse a devenit tot mai popular în ultimii 2 ani, puterea, designul și ergonomia fiind principalele aspecte evolutive.
Caracteristici tehnice Kiwi-Bird i2500/a2500
Dimensiuni: 50x35x20 mm
Greutate: 76 gr.
Tip acumulator intern: Lithium Ion
Capacitate: 2500 mAh
Conectori integrați: microUSB sau iPhone (3G-4S)
Ieșire: 5V/1A
În clipul de mai jos puteți vedea modul în care bateria externă Kiwi Bird i2500 se poate conecta la un telefon mobil.