Specialistii romani in securitate informatica au dat publicitatii cele mai noi date referitoare la virusii de smartphone
Romania este in top la rata de raspandire a virusilor de mobil care urmaresc furtul de bani prin trimiterea de mesaje text la numere cu suprataxa, arata un raport asupra amenintarilor informatice pe Android realizat de specialistii romani de la Bitdefender, liderul pietei locale de antivirus.
Studiul, ce a analizat date din perioada 1 ianuarie – 1 decembrie 2012, releva ca din totalul detectiilor de software periculos din Europa si America de Nord, virusii care apeleaza numere premium reprezinta 65%.
Aproximativ 15% dintre acestia au fost localizati in Romania, 16% in Statele Unite ale Americii, 15% in Franta, 10% in Marea Britanie, iar 9% in Germania.
’’Utilizatorii din Europa si America de Nord trebuie sa fie atenti la virusii de Android care le-ar putea goli buzunarele. In 2013 ne asteptam la o crestere mare a amenintarilor informatice, proportional cu numarul de persoane care isi cumpara terminale cu Android’’, spune Catalin Cosoi, Chief Security Strategist, Bitdefender.
Raportul Bitdefender a fost realizat luand in calcul 72 de tari din America de Nord si Europa.
Statisticile la nivel local releva faptul ca in timp ce mai mult de un sfert dintre virusii de Android detectati pe terminalele din Romania fac parte din categoria celor care trimit sms-uri la numere cu suprataxa, aproape acelasi procent sunt de tipul Trojan. FakeInst, care incerca sa vanda utilizatorilor aplicatii gratuite mizand pe neatentia lor.
Aproape 20% dintre amenintarile detectate pe sistemele de operare Android fac parte din categoria aplicatiilor folosite de utilizatori pentru a-si decoda telefoanele mobile. Desi aplicatiile in sine nu sunt periculoase, ele permit utilizatorilor sa castige drepturi depline asupra sistemului, iar aceleasi privilegii ar putea fi folosite si de atacatori pentru a castiga accesul nerestrictionat asupra resurselor telefonului.
Nu in ultimul rand, procentul de adware - reclame agresive - reprezinta 57% din totalul detectiilor. Desi adware-ul nu este periculos in sine, ii poate deranja pe utilizatori schimbandu-le motorul de cautare din browser sau creand shortcuts pe ecranul telefonului.
Bitdefender sfatuieste utilizatorii sa instaleze o solutie de securitate pentru mobile care sa protejeze impotriva virusilor sau a reclamelor agresive de Android:
http://www.bitdefender.ro/solutions/mobile-security-android.html